Nicolae Titulescu

DURATA:  2 ani (4 semestre)
ACREDITARE OM 4666/2009

 

Obiectivele si misiunea cursurilor universitare de MASTER
Managementul Organizatiilor si Serviciilor Publice

   

ORAR 

ADMITERE

DISERTAŢIE

PROGRAMARE EXAMENE / RESTANTE

STRUCTURA ANULUI UNIVERSITAR

TAXE
 


            Programul de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice”  se organizează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Administrative.          

            Programul de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice” este organizat potrivit criteriilor, standardelor şi indicatorilor  de performanţă stabiliţi prin metodologia ARACIS de evaluare în vederea acreditării. Programul este în acord cu politica Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti şi se va desfăşura pe durata a 4 semestre, având ca prioritate cercetarea ştiinţifică, dar asigurând şi o pregătire profesională, cunoştinţe teoretice şi competenţe practice, făcând posibilă dezvoltarea carierei.

            Programul de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice” are caracter dinamic prin continua armonizare cu programele de învăţământ la nivel european şi, mai ales, prin promovarea parteneriatului cu facultăţi de profil din Europa.

Programul de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice” reprezintă ciclul al doilea de studii universitare, asigurând aprofundarea în domeniul ştiinţelor administrative.

Programul „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice” reprezintă o structură de master ce urmăreşte calificări profesionale specifice administraţiei publice.

Absolvenţii acestui program de master vor fi specialişti în domeniul managementului organizaţiilor publice, al resurselor umane din acest sector, buni coordonatori în sfera managementului şi marketingului serviciilor publice etc.

Planul de învăţământ abordează domeniul larg al managementului organizaţiilor şi serviciilor publice în contextul reformei şi conjuncturii economice actuale.

             

Competenţele generale şi profesionale ale programului de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice” se concretizează în aplicarea creativă a tehnicilor de cercetare şi rezolvare de probleme precum:

 

§             elaborarea de studii şi rapoarte publicate sau aplicate profesional;

§             abilitatea de a conduce grupuri de lucru şi de a comunica în contexte dintre cele mai diverse;

§             capacitatea de a acţiona independent şi creativ în abordarea şi soluţionarea problemelor, de a evalua obiectiv şi constructiv stări critice, de a rezolva creativ probleme şi de a comunica rezultatele în mod convingător;

§             abilităţi de conducător şi angajare clară pe calea propriei dezvoltări profesionale;

§             fundamentarea de sisteme, capacităţi şi strategii privind dezvoltarea şi diversificarea activităţii din sectorul public;

§             fundamentarea planului de afaceri, a strategiilor, planurilor şi programelor specifice serviciilor publice,

§             fundamentarea programelor de marketing public, strategiilor şi procedurilor necesare îndeplinirii în condiţii de eficienţă a obiectivelor organizaţiilor publice;

§             participarea la fundamentarea de studii de prefezabilitate şi fezabilitate a investiţiilor publice;

§             capacitatea de evaluare a rezultatelor obţinute în exercitarea profesiei de administrator în instituţii publice;

§             abilitatea de colaborare cu specialişti din alte domenii, de a decide şi a fi responsabil de activitatea proprie, de a acţiona în contextul managementului schimbării etc.

 

 

Misiunea programului de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice” este de a forma la cele mai înalte standarde de calitate specialişti de înaltă calificare pentru domeniul instituţiilor publice, care să contribuie la îmbunătăţirea sistemului de gestionare a resurselor şi la creşterea eficienţei procedurilor din cadrul sectorului public şi prin care să fie favorizat accesul absolvenţilor pe piaţa muncii.

Programul  de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice”dezvoltă dimensiunea managerială, economică, juridică şi de cercetare a pregătirii masteranzilor în contextul cerinţelor statutului de stat membru al UE, urmărindu-se dezvoltarea capacităţii viitorilor funcţionari publici şi manageri publici de a coordona schimbările determinate de procesul reformei în general şi de a gestiona interesele instituţiilor publice în concordanţă cu aşteptările cetăţenilor şi ale spaţiului administrativ european.

           

            Obiectivele programului de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice” pot fi sintetizate astfel:

 

§         să permită masteranzilor să acumuleze cunoştinţe aprofundate privind administraţia publică şi să-şi însuşească practicile administrative moderne pentru o carieră profesională de succes în domeniu;

§         să contribuie la formarea unui corp de manageri publici profesionişti cu abilităţi şi cunoştinţe în procesul de integrare europeană.

§         să îi pregătească pe masteranzi să aplice teoriile manageriale şi instrumentele de analiză, să-şi asume responsabilităţile ca manageri publici şi să-i pregătească pentru reforma administraţiei publice;

§         formarea profesională de specialişti de înaltă calificare în instituţii publice prin învăţământ postuniversitar;

§         dezvoltarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, consultanţă în domeniul dezvoltării instituţiilor publice, al politicilor organizaţionale şi al gestiunii riscurilor în sistemul administraţiei publice;

§         perfecţionarea învăţământului, a cercetării ştiinţifice şi serviciilor prin adaptarea permanentă a conţinutului, tehnologiilor didactice şi metodelor de evaluare a proceselor de învăţământ şi cercetare la tendinţele de progres de pe plan mondial şi la dinamica dezvoltării economico-sociale a ţării;

§         Sprijinirea cadrelor didactice pentru participarea la competiţii şi desfăşurarea cercetării ştiinţifice pe proiecte de cercetare ştiinţifică finanţate din fonduri naţionale şi ale U.E;

§         cooperarea cu universităţi din ţară şi străinătate pentru dezvoltarea unui învăţământ modern şi eficient.

§         Acordarea de diplome şi certificate de studii corespunzătoare.

 

 

 


Debuşeele profesionale ale absolvenţilor specializării programului de master „Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice”:

 

§         instituţii publice specializate în diverse sfere;

§         organizaţii private care derulează activităţi vizând managementul şi tehnicile decizionale;

§         asociaţii şi fundaţii care funcţionează în scopuri nonprofit şi în slujba cetăţenilor;

§         societăţi de training şi consultanţă;

§         agenţi de promovare a imaginii instituţiei publice sau a serviciilor publice;

§         activităţi de cercetare în domeniul managementului strategic, managementului proiectelor cu finanţare europeană şi a managementului resurselor umane.