Nicolae Titulescu

INVATAMANT CU FRECVENTA: Specializare acreditată prin Legea 241 din 2002.
INVATAMANT LA DISTANTA: Specializare acreditata cf. HG 966/2011.

    În scopul îndeplinirii misiunii sale, Facultatea de Drept îşi propune pentru specializarea Drept pregătirea unor specialişti redutabili în domeniul juridic, care să cunoască foarte bine dreptul românesc, doctrina de specialitate şi jurisprudenţa.

 

    Facultatea de Drept, prin specializarea Drept, continuă tradiţiile şcolii româneşti de studii juridice oferind un profil de pregătire complex. Facultatea noastră s-a angajat în procesul adaptării la standardele europene al învăţământului universitar de specialitate, orientându-se spre pregătirea tinerilor, dar nu numai, cărora doreşte să le cultive capacităţile de acomodare la cerinţele economiei de piaţă şi să le transmită cunoştinţele juridice necesare pentru a participa la viaţa profesională juridică cu deplin succes.

inapoi
sus