Nicolae Titulescu

Prof. Univ. Dr.

  

CV - CLICK AICI

  

S-a născut la 12 februarie 1942 în oraşul Rădăuţi (Judeţul Suceava), a urmat cursurile facultăţii de Economie Generală a Academiei de Studii Economice din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1965.
 

Desfăşoară activitate în învăţământul superior din anul 1965, parcurgând toate treptele ierarhiei didactice. În anul 1974 obţine titlul de doctor în economie.
 

A beneficiat de specializări la Universităţi din străinătate: Universitatea California Berkely S.U.A., 1969 – 1970; Universitatea de Stat New York, S.U.A., 1993; Universitatea Trent din Nottingham, Anglia, 1995; Universitatea Perugia, Italia, 1998 etc.
 

Din anul 1985 până în 2008 a fost şeful catedrei de Ştiinţe Economice a Universităţii din Bucureşti. Este prorectorul Universităţii „Nicolae Titulescu”. A fost membru în Comisia de Ştiinţe economice a CNEAA şi ARACIS. În prezent este membru în comisia instituţională ARACIS.
 

A desfăşurat şi desfăşoară o bogată activitate ştiinţifică concretizată în publicarea de volume, studii şi articole în edituri şi reviste de prestigiu din ţară şi străinătate. Domeniul de interes: factorii economici şi psihosociali ai productivităţii muncii; organizaţia şi managementul acesteia; fundamentarea deciziilor şi eficienţa economică; costul şi veniturile în economia de piaţă; formarea şi utilizarea resurselor de muncă; educaţia economică; mecanisme concurenţiale etc.
 

Este membru în echipe de cercetare în proiecte naţionale şi internaţionale. Din 1990 este conducător de doctorat, domeniu Ştiinţe Economice.
 

Este membru în colegiul de redacţie al mai multor reviste de specialitate şi al unor asociaţii ştiinţifice şi profesionale.

inapoi
sus