Nicolae Titulescu

Prof. Univ. Dr.

CV - CLICK AICI

Născut la data de 19 mai 1944 în comuna  Lelești, județul Gorj, absolvent al Academiei de Studii Economice din București.
Doctor în economie, domeniul Contabilitate.

Absolvent al mai multor specializări, în ţară şi străinătate, dintre care se menționează cursul „Comerț exterior şi cooperare economică internațională”, CEPECA, cursul „Bugetizarea și contabilizarea pe bază de drepturi constatate”, organizat de Ministerul Economiei, Finanțelor şi Industriei din Franța, cursul „Controlul gestiunilor publice” organizat de Curtea de Conturi a Franței, „Contractarea creditelor externe”, organizat de Banca Mondială.

În domeniul didactic a deținut funcțiile de şef de catedră şi prodecan al Facultăţii de Management Financiar Contabil din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.

În prezent este titular al cursurilor „Buget şi contabilitate bugetară“ şi „Audit financiar“din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Administrative din Universitatea „Nicolae Titulescu”.

Deține, de asemenea, calitatea de membru al Şcolii doctorale din Academia de Studii Economice, București ca îndrumător doctoranzi în domeniul economic, subdomeniul contabilitate şi audit.
Concomitent cu activitatea didactică a deținut importante funcții în administrația centrală de stat, precum cele de şef al Serviciului Balanța de Încasări şi Plăţi externe din Comitetul de Stat al Planificării, director general în cadrul Ministerului Finanțelor, comisar şef al Gărzii Financiare, vicepreședinte al Curții de Conturi a României.

Importante activităţi a desfășurat în cadrul Parlamentului României unde a deținut funcțiile de secretar al Biroului Permanent şi președinte al Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaților,  precum şi în Parlamentul European unde a deținut calitatea de observator şi,ulterior, deputat, membru al Comisiei pentru bugete şi al Comisiei de control bugetar.
A publicat 19 cărţi de specialitate şi peste 200 de articole în ţară şi străinătate.

Deține calitatea de membru al Universităţii de Fiscalitate cu sediul la Nisa, Franța, structură care reunește personalităţi didactice din domeniul finanțelor publice din Europa.
Pentru activitatea desfășurată a fost decorat cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

inapoi
sus