INVITAȚIE LA CONFERINȚĂ

Stimate colege, stimați colegi, dragi prieteni ai proprietății intelectuale,

La data de 13 aprilie 1862 a fost adoptată și promulgată de Alexandru Ioan Cuza Legea presei care reglementa proprietatea literară în Principatele Unite, iar în anul 1872, Andre Morillot, sintetizând și sistematizând practica judiciară a instanțelor britanice și franceze, dădea drepturilor nepatrimoniale ale creatorilor de opere ale spiritului, denumirea de „drepturi morale”. Se împlinesc, așadar, 160 de ani de drepturi de autor reglementate în România și 150 de ani de drepturi morale în doctrină.

Grupul ALAI România a devenit recent parte a Asociației Literare și Artistice Internaționale (ALAI), prestigioasă asociație internațională care a luat ființă la 28 iunie 1879 din inițiativa lui Victor Hugo și a altor autori și editori adunați în jurul acestuia, obiectivul principal al ALAI fiind afirmarea, dezvoltarea și protecția dreptului de autor și a drepturilor conexe. Prima realizare majoră a ALAI a fost adoptarea Convenției de la Berna din 1866 privind proprietatea literară și artistică, aceasta reprezentând nu doar piatră de temelie a dreptului internațional al dreptului de autor ci și modelul de protecție pentru statele care au adoptat legi pentru protecția dreptului de autor.

În considerarea scopului pentru care Grupul ALAI România s-a constituit, având în vedere evoluțiile și amploarea problemelor generate de noile tehnologii și tipuri de creații intelectuale protejabile prin drepturi de autor, la data de 24 iunie 2022, asociația noastră, împreună cu Asociația Științifică de Dreptul Proprietăți Intelectuale și în parteneriat cu instituții de învățământ superior, organizează Conferința Științifică Internațională „PROVOCĂRILE DREPTULUI DE AUTOR LA 160 DE ANI DE LA PRIMA REGLEMENTARE A ACESTORA ÎN ROMÂNIA ȘI LA 150 DE ANI DE DREPTURI MORALE ÎN LUME”.

Ne dorim ca acest prim eveniment internațional organizat de ALAI România să se bucure de participare numeroasă și de materiale de calitate care să confere prestigiu manifestării și să aducă binemeritată apreciere și recunoaștere profesională pentru participanți.

Președinte ALAI ROMÂNIA
Prof. univ. dr. Viorel Roș

Anunţ Conferinţă

Program Conferinţă