Noul Bauhaus european

Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, în continuarea corespondenţei privind proiectul interdisciplinar Noul Bauhaus, ce vizează îndeplinirea obiectivelor Pactului Ecologic, prin crearea unui spaţiu european al designului şi al arhitecturii funcţionale, informează asupra faptului că, Comisia Europeană a anunţat organizarea mai multor evenimente de informare.

Respectivele conferinţe online vor prezenta iniţiativa şi vor detalia modalităţile de depunere a proiectelor.

De asemenea, Comisia a precizat că vor fi mobilizate mai multe programe europene (LIFE, Orizont Europa), precum şi fonduri structurale (cu precădere Fondul European de Dezvoltare Regională), în scopul acordării sprijinului financiar necesar pentru implementarea Noului Bauhaus.

Calendarul evenimentelor mai sus menţionate este următorul:

  • februarie 2021 – sesiune dedicată comunităţilor ştiinţifice;
  • februarie 2021 – sesiune dedicată sectorului de tineret şi universităţilor;
  • februarie 2021 – sesiune lansată pentru sectoarele culturale şi creative (arhitecţi, artişti, designeri);

26 februarie 2021 – sesiune dedicată reprezentanţilor mediului de afaceri.

Mai multe informaţii sunt disponibile accesând pagina următoare: https://europa.eu/new-european-bauhaus/events en.